Asta ne mai lipsea! Cadrele medicale din România amenință cu proteste în plină pandemie

Asta ne mai lipsea! Cadrele medicale din România amenință cu proteste în plină pandemie
Federația Sanitas ar putea declanșa proteste / Foto: Publimedia, Ovidiu Micsik
Publicat: 22/10/2020, 16:43

Cadrele medicale reprezentate de Sanitas spun că sunt nemulțumite de nogocierile care au avut loc până acum cu ministerele, mai ales că nu au primit niciun răspuns până în prezent la solicitările pe care le au. Ca atare, este posibil să se organizeze din nou proteste!

„Biroul Executiv al Federației SANITAS, întrunit în ședință extraordinară, astăzi, 22 octombrie 2020, a analizat stadiul negocierilor cu factorii de decizie, declanșate în data de 12 octombrie a.c., la întâlnirea patronată de Premierul Ludovic Orban.

Deși la această întâlnire Primul-ministru a trasat sarcini clare miniștrilor de resort pentru realizarea unor evaluări financiare care să reflecte impactul bugetar al acordării drepturilor restante salariaților din sistemul sanitar și cel de asistență socială, precum și pentru emiterea unor clarificări referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a anumitor prevederi legislative din cele două sisteme”, au transmis, joi, reprezentanții Sanitas.

”Ministerul Sănătății nu a răspuns în niciun fel solicitărilor noastre„

Reprezentanții cadrelor medicale spun că până în prezent nu au primit niciun răspuns de la Ministerul Sănătății.

„Având în vedere faptul că în tot acest timp, Ministerul Sănătății nu a răspuns în niciun fel solicitărilor noastre de a avea consultări reale pentru identificarea de soluții aplicabile imediat la problemele din sistem semnalate de organizațiile noastre din țară,

„Vom apela la toate mijloacele sindicale legale pentru a ne susține membrii greu încercați”

Ținând cont de evoluția fără precedent a cazurilor de infectare cu SARS-COV-2 atât în rândul populației cât și în rândul salariaților din SĂNĂTATE și ASISTENȚĂ SOCIALĂ, evoluție care va duce curând la epuizarea efectivă a personalului medical și auxiliar (…) vom apela la toate mijloacele sindicale legale pentru a ne susține membrii greu încercați!”, mai transmit cei de la Sanitas.

Mai exact, cadrele medicale ar putea protesta în viitorul apropiat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Codul rutier: Obligații pentru conducătorii auto care tractează alte vehicule
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×